Acest blog este dedicat în principal ideii de revoluție civilizațională rezultată din reformarea sistemului familial. Merg pe ideea că așa cum indivizii devin motivații să fie cât mai atractivi pentru a forma cupluri, la fel și familiile ar putea deveni motivate să fie cât mai atractive pentru a forma cupluri. Însă pentru că sistemul cuplurilor nu se poate considera stabil, eu propun folosirea cuplurilor pentru a organiza instabilitatea. Responsabilitatea parentală presupune relație stabilă și de aceea eu propun ca familia să se întemeieze direct pe responsabilitatea parentală, în timp ce cuplurile de familii să fie doar un cadru de organizare a sexualității și nu o relație sexuală. Tații pot crește fiii creând familii bărbătești și mamele pot crește fiicele creând familii femeiești. Se pot crea astfel cupluri între o familie bărbătească și o familie femeiască prin alegeri libere, generale și periodice la fiecare 3 ani, pentru că 3 ani ar fi suficienți pentru conceperea, nașterea și înțărcarea unui copil, care dacă va fi băiat va aparține familiei bărbătești și dacă va fi fată va aparține familiei femeiești. Folosirea cuplurilor de familii create prin alegeri libere, generale și periodice ca alternativă la cuplurile de indivizi create prin alegeri libere pe termen nedefinit reprezintă de fapt o competiție pe echipe în scop de maximizare a calității colaborării ca alternativă la competiția individuală care înseamnă în toate cazurile o interzicere a colaborărilor. Alternativa asta a maximizării calității colaborărilor la interzicerea colaborărilor, reprezintă cred eu o revoluție civilizațională.
Controversele sexuale apar cred eu din cauză că responsabilitatea parentală depinde de stabilitatea familiei, iar stabilitatea familiei e construită pe fidelitatea sexuală în societatea noastră. Soluția găsită de mine constă în a crea cupluri de stabilități ca alternativă la cupluri stabile, realizând astfel o complementaritate între stabilitate și diversitate ca alternativă la conflictul dintre stabilitate și diversitate.
Însă o astfel de idee e o idee înainte de toate, iar ideile oricât ar fi ele de utile și raționale, ele devin lipsite de valoare și irelevante într-o societate dependentă de iraționalitate.
Prin dependență eu înțeleg genul de situație în care sursa unei probleme se află chiar în ameliorarea acelei probleme. Se creează astfel situația în care e nevoie din ce în ce mai mare de ameliorare, dar însăși ameliorarea agravează situația. În cazul nostru, banii, violența, rolurile, supranaturalul, atașamentele și fobiile ar fi principalele substitute de rațiune, pentru că atunci când ai bani nu mai trebuie să te chinui să convingi pentru că poți cumpăra. Dacă poți folosi violența, iarăși ai posibilitatea de a scăpa de această povară a găsirii și prezentării de argumente raționale. Dacă ai roluri cum ar fi funcții de conducere sau tot felul de recunoașteri cu drepturi și responsabilități, iarăși poți să comanzi și nu mai ai nevoie să convingi. Iar supranaturalul este o credință în puterea misterului și miracolului care face ca orice căutare de înțelegere și explicație rațională să fie înlocuită de o relație de tip cerere și ofertă într-un context al rugăciunii cu tot felul de semnificații prin ritualuri și simboluri. Cât despre atașamente și fobii, este vorba despre niște atracții sau respingeri scăpate de sub control și fără un scop definit. Atașamentele și fobiile pot fi induse de noi înșine sau de alții și pot crea neputințe sau beneficii inechitabile. Manipularea atașamentelor și fobiilor este ținta oricărui război psihologic.
Ceea ce trebuie să înțelegem însă e că substituirea rațiunii implică mai puțină exersare a rațiunii și deci mai puțină dezvoltare a rațiunii, care generează astfel tot mai multă necesitate de a substitui rațiunea. Acest lucru este ceea ce eu aș numi dependență de iraționalitate, iar această dependență de iraționalitate nu doar că reprezintă o speculare a unei neputințe creată artificial și că generează și conflicte de interese pe care le amplifică până degenerează în războaie, dar desființează și valoarea rațiunii în societate. După cum se spune: "Vorba multă, sărăcia omului.".
Însă ce este rațiunea și iraționalitatea?
Atâta timp cât va exista viață și moarte, va exista bine și rău și atâta timp cât va exista informație, va exista adevăr și minciună. Rațiunea după părerea mea se referă la explicarea distincției în problema binelui și răului pe de o parte și la explicarea distincției dintre adevăr și minciună pe de altă parte. Fără rațiune, supunerea și dreptatea devin unul și același lucru în lume. Rațiunea este ceea ce trebuie să răspundă la toate întrebările care încep cu "De ce ... ?" De ce este bine? De ce este rău? De ce este adevărat? De ce este fals? Dacă explicația e banul, violența, rolul sau supranaturalul, atunci înseamnă că discutăm despre iraționalitate.
Dependența de substitutele rațiunii sau dependența de iraționalitate reprezintă cauza prostiei și nebuniei. Prostia reprezintă o incapacitate de a cunoaște, înțelege și evalua posibilitățile și nebunia reprezintă o incapacitate de a cunoaște, înțelege și evalua prioritățile. Prostul e rupt de realitate pentru că nu cunoaște realitatea și adevărul, iar nebunul e rupt de realitate pentru că urăște realitatea și adevărul. Prostul se crede capabil când e incapabil și incapabil când e capabil. Nebunul acordă importanță în mod absurd și este nepăsător în mod absurd. Atunci când societatea e dominată de prostie și nebunie, nu contează ce se întâmplă ci important e ce se crede. Nu contează cât suferim și cât murim pentru că suferința și moartea sunt o laudă. Proștii și nebunii se refugiază în consolarea depravării confuziilor dintre performanțe și contraperformanțe. Nu contează cât rău se întâmplă pentru că contează binele și răul se limitează numai la ceea ce se crede legat de vinovăție și nevinovăție.
În concluzie, e foarte important să înțelegem importanța valorii rațiunii și importanța valorii ideilor pentru a putea naviga în complexitatea vieții având relații bazate pe încredere și nu relații bazate pe frică. Crearea dependenței de iraționalitate e un război psihologic, iar noi ar trebui să fim conștienți de asta și să nu-i cădem victime. Când ne pierdem discernământul, credibilitatea și lipsa de credibilitate nu se vor mai baza pe argumentele raționale și pe fapte, ci numai pe înscenări cu etichetări de roluri și actorie cu aparență de expertiză, sinceritate și seriozitate pusă în scenă și regizată.
„Rațiunea este cea mai mare târfă a Diavolului; din fire și prin felul de a fi, este o târfă dăunătoare; este o prostituată, târfa desemnată a Diavolului; târfă mâncată de râie și lepră, care ar trebui călcată în picioare și distrusă, ea și înțelepciunea ei.” (Martin Luther) sursa: Rațiune - Wikipedia
Comentarii