Cu ceva ani în urmă eu am descoperit întâmplător că există posibilitatea teoretică de a folosi și cupluri de familii și nu doar cupluri de indivizi. Mai exact, este posibil ca tații să crească numai fiii și mamele să crească numai fiicele creând astfel familii bărbătești și familii femeiești dacă formează cupluri prin alegeri libere, generale și periodice. 3 ani ar fi suficienți pentru conceperea, nașterea și înțărcarea unui copil și deci aceste cupluri de familii se pot angaja să încerce să aibă un copil la fiecare 3 ani, care dacă va fi fată va aparține familiei femeiești și dacă va fi băiat va aparține familiei bărbătești. În plus de asta, în funcție de un anumit timp ales în care să aibă loc relația sexuală se poate controla creșterea sau scăderea de șanse ca copilul conceput să fie băiat sau fată, iar asta ar putea ajuta să nu mai fie nevoie de o politică de adopții comună prea agresivă pentru adopții în scop de ameliorare a unor eventuale dezechilibre numerice între familii. Ceea ce s-ar putea obține prin asta ar fi un echilibru perfect între stabilitatea familială și diversitatea relațională care s-ar putea traduce într-o stabilitate socială generală. Însă ceea ce ar fi cel mai fascinant pentru început la această posibilitate este rezolvarea problemei conflictului dintre nevoia noastră de stabilitate relațională și nevoia noastră de diversitate relațională. Am putea crea astfel un echilibru între cele două, pentru că responsabilitatea parentală necesită stabilitate relațională, dar nevoia individului în societate de adaptare și integrare necesită diversitate relațională.
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că societatea noastră ar putea scăpa de clivajul acesta al coabitării dintre prostituție și monogamie care afectează negativ nu doar relațiile de familie ci și responsabilitatea parentală. Monogamia reprezintă în esență o restricție sexuală în scopul creării unei stabilități relaționale de care depinde responsabilitatea parentală. Pentru că monogamia este o restricție sexuală, sexualitatea poate deveni o marfă și deci monogamia și prostituția nu vor fi doar în relație de opoziție ci și în relație de cauzalitate. Orice restricționare a satisfacerii unei dorințe transformă automat satisfacerea acelei dorințe într-o marfă de speculă. Asta e o regulă generală și o realitate cunoscută. Monogamia și prostituția vor avea astfel și relație de cauzalitate între ele și nu doar relație de opoziție. Monogamia va transforma astfel sexualitatea într-o piață pentru că sexualitatea va fi transformată în cerere dispusă să plătească, iar astfel va apărea prostituția care va submina familia și responsabilitatea parentală în societate care depinde de stabilitatea familială. Însă dacă responsabilitatea parentală s-ar separa pe familii bărbătești și familii femeiești care să formeze cupluri prin alegeri libere generale și periodice la fiecare 3 ani, atunci responsabilitatea parentală nu ar mai fi condiționată de fidelitatea sexuală. Ceea ce s-ar întâmpla de fapt ar fi că noi am crea cupluri de responsabilități parentale prin alegeri libere, generale și periodice și astfel stabilitatea de care are nevoie responsabilitatea parentală ar fi separată de relația sexuală. Adică relația dintre stabilitatea relațională de care depinde responsabilitatea parentală și diversitatea relațională creată de caracterul de competiție al sexualității, nu ar mai fi într-o relație de conflict ci de complementaritate.
Cam asta a fost ceea ce am observat eu la începutul începuturilor, însă anii au trecut iar eu m-am gândit mai tot timpul la această posibilitate în principal pentru că ar putea fi o revoluție civilizațională în sine. Putem pur și simplu schimba lumea fără să avem nevoie de implicarea unor politici guvernamentale sau bani. Dar cum ar schimba lumea așa ceva? Care ar fi planul de implementare a așa ceva? Am putea rezolva problemele războaielor, sărăciei și nebuniei din lume? Am putea trăi într-o lume educată mult mai responsabil fără să mai fie nevoie de politici guvernamentale în acest scop? Se pare că da. Putem rezolva pur și simplu toate problemele lumii prin așa ceva. Lumea și-ar putea garanta teoretic pacea și prosperitatea în mod generalizat fără să mai fie nevoie de politici guvernamentale. Explicarea acestei posibilități însă nu este una ușoară. Să dovedești că 100% sigur putem rezolva absolut toate problemele lumii fără să mai avem nevoie de guverne și bani nu este simplu, dar în continuare o să încerc să ofer niște indicii foarte fascinante care să ne ajute să suspectăm foarte bine argumentat o astfel de posibilitate.
Bineînțeles că nu am o problemă în a coopera și colabora cu absolut oricine se poate asta, însă dependența de colaborarea cu puterea politică sau puterea banilor în proiecte mărețe sau revoluționare pentru mine reprezintă o frustrare atât de mare încât aș considera neserios orice proiect care depinde de implicarea sistemului legilor și banilor actual. Orice dezvoltate a ceva care este total controlabilă politic sau financiar nu poate reprezenta un proiect serios după părerea mea. E adevărat că vom avea nevoie să putem evita violența autorităților sau să ne putem apăra de violența autorităților, dar nu vom mai avea nevoie să cerșim nimic de la autorități din cauză că această reformare a sistemului familial creează o comunitate solidară, iar autoritățile au apărut în societate cu rolul de a compensa lipsa de solidaritate socială.
Însă pentru a putea discuta despre cum putem schimba lumea este foarte important să înțelegem ce înseamnă de fapt a schimbarea lumii în general. Schimbarea lumii înseamnă de fapt schimbarea devenirii oamenilor prin schimbarea factorilor de influență a devenirii oamenilor. Oamenii nu sunt doar ceea ce se nasc ci și ceea ce devin. Dacă ei se nasc în peșteri și cresc în peșteri, oamenii sunt niște oameni ai peșterilor. Însă oamenii se nasc în familii și toate relațiile sociale încep să se ramifice în societate pornind de la familie. Familia reprezintă organizarea creării relațiilor de rudenie și organizarea desfășurării relațiilor de rudenie, însă familia reprezintă și un factor de influență în devenirea oamenilor, pentru că oamenii nu devin doar ceea ce se nasc să devină ci devin și ceea ce învață să devină. Noi suntem ceea ce suntem nu doar din punct de vedere biologic ci și din punct de vedere social. Atunci când relațiile sociale merg prost, înțelegerea dintre oameni devine astfel o marfă de speculă în societate, iar autoritatea sau conducerea capătă astfel rolul de furnizor de înțelegeri între oameni. Această marfă, bineînțeles că nu va fi o marfă gratuită și opțională, ci o marfă de speculă, adică oamenii nu doar că va trebui să plătească exact atât de mult cât vor putea să plătească, dar vor fi și obligați să plătească, pentru că este vorba despre "conducere". Oamenii au nevoie astfel să fie conduși prin centralizarea luării de decizii cu privire la drepturi și obligații. Însă asta se întâmplă atunci când oamenii nu se pot înțelege unii cu alții și devin astfel dependenți de un "ajutor". Dar dacă ar rezolva problema existenței nevoii de ajutor ca alternativă la posibilitățile oferirii de ajutor? Eu cred că am descoperit că posibilitatea de a realiza așa ceva se află într-o astfel de reformare a sistemului familial.
Relațiile dintre oameni prin comparație pot fi bune sau rele, pentru că binele și răul în principiu sunt doar niște termeni de comparație. Binele în general reprezintă maximizarea protejării vieții, păcii și prosperității în mod cât mai sustenabil și echitabil, iar răul reprezintă orice BINE care include compromisuri sau sacrificii evitabile din acest punct de vedere. Răul deci este un bine, dar e un bine mai prost. Prostia reprezintă o incapacitate de a conștientiza sau înțelege posibilitățile, iar nebunia reprezintă o incapacitate de a conștientiza sau înțelege prioritățile. Prin prostie și nebunie vine răul, iar prin pricepere și înțelepciune vine binele, însă toate acestea rezultă din devenirea noastră ca ființe sociale în primul rând și mai puțin din biologia noastră cu care ne naștem.
Binele și răul întotdeauna țin de problema alegerii. Numai atunci când trebuie să alegem noi avem motivația de a compara posibilități de opțiuni între care să alegem. Atâta timp cât va exista viața și moarte în natură, va exista și o realitate a binelui și răului pe care noi o putem observa sau ignora. Însă unde nu există alegere, nu există motivație de a compara și deci nu poate exista această capacitate de a conștientiza sau înțelege posibilități sau priorități care înseamnă de fapt pricepere și înțelepciune. Deci proasta organizare a alegerilor este automat și o proastă motivație de a compara opțiuni pentru a putea conștientiza posibilități și priorități. Problemele lumii însă se află în proastele relații interumane, care sunt proaste în comparație cu ceea ce ar putea sau ar trebui să fie. Devenirea oamenilor este întotdeauna un rezultat al relațiilor interumane, iar noi nici măcar nu putem veni pe lume fără relații interumane cum e sexualitatea de exemplu. Însă unde vreau să ajung? Dacă indivizii sunt motivați să devină cât mai atractivi pentru a se alege unii pe alții, atunci de ce să nu avem și familii care să fie motivate să devină cât mai atractive pentru că se aleg între ele? Adică așa cum prin cuplurile de indivizi, indivizii devin foarte motivați să fie cât mai atractivi pentru o relație, la fel și cuplurile de relații ar putea crea motivație pentru relații cât mai atractive. Indivizii trebuie să fie atractivi pentru relații, iar noi ne oprim aici din cauză că așa e sistemul de organizare al familiei, când de fapt am putea merge mai departe și să motivăm ca și relațiile să fie cât mai atractive între ele.
Noi știm că relațiile de rudenie rezultă din relațiile sexuale și mai știm că dacă relațiile sexuale sunt instabile, atunci și relațiile de rudenie vor fi instabile ceea ce înseamnă că și responsabilitatea parentală va fi instabilă. Nu ne-am gândit însă și la posibilitatea de a crea cupluri între responsabilități parentale sau cupluri între relații de rudenie, iar aici pe acest blog vom avea ocazia de a explora și această posibilitate. Discuția despre așa ceva nu este simplă pentru că se împarte cumva pe 3 subiecte sau 3 categorii de probleme și există și multă interdependență între ele. Prima problemă este explicarea strict din punct de vedere strict cum anume se poate face. Care este exact procesu prin care putem realiza în practică acest sistem al cuplurilor de familii bărbătești și femeiești cu alegeri libere, generale și periodice la fiecare 3 ani. A doua problemă explicarea utilității și a beneficiilor care trebuie dovedite și prezentate comparativ. Ce probleme se vor rezolva în lume printr-o astfel de schimbare și cum putem fi siguri de asta. Iar a treia problemă este reprezentată de vulnerabilități și pericole cauzate de controverse și conflicte de interese. Cu cine putem intra în conflict și de ce, ce posibilități există de a ne înțelege pașnic și ce trebuie să facem în caz de conflict. Peste toate acestea se mai adaugă și un nou sistem politic la care eu m-am gândit cu un nou sistem economic care să fie adaptate la noul tip de societate.
La modul cel mai simplu spus însă este vorba de fapt despre organizarea unei competiții pe echipe ca alternativă la competiția individuală în ceea ce privește calitatea devenirii oamenilor. O competiție pe echipe în a ne crește unii pe alții. În viață noi avem de ales de fapt între a fi competitivi și a fi supuși. După cum spuneam atâta timp cât va exista viață și moarte va exista bine și rău. Faptele care ajută viața sunt faptele bune și faptele care distrug viața sunt faptele rele. Prin competiție suntem noi cei care alegem, dar în supunere altcineva va alege în numele nostru. Competiția va exista atâta timp cât va fi nevoie de comparații pentru a alege în viață. Dacă nu ne place competiția putem alege pe altcineva care să aleagă pentru noi devenind astfel sclavii unui stăpân căruia noi să ne supunem. Nu sunt împotriva supunerii ci împotriva centralizării excesive a supunerii. Noi de fapt unim micile războaie într-un mare și ultim război prin crearea acestor "puteri politice". Problemele lumii nu se pot rezolva unind micile războaie într-un mare și ultim război ci rezolvând problema micilor războaie, iar problema micilor războaie începe cu familia pentru că în familie ne naștem.
Puterea politică a apărut atunci când au apărut armatele. Când au apărut armatele atunci a apărut și politica, pentru că atunci a apărut posibilitatea centralizării luării deciziei sau posibilitatea de a impune o decizie la câți mai mulți oameni, adică a decide pentru câți mai mulți oameni sau în locul lor folosind amenințarea militară. legile reprezintă de fapt o administrare a amenințărilor militare. În loc să mai purtăm războiul între noi, l-am predat unei autorități care controlează amenințarea militară. Deci noi nu am rezolvat problema războiului ci doar am mutat războiul! De asta zic că puterea politică este de fapt o unire a micilor războaie într-un mare și ultim război.
Însă în orice război știm că vor lupta niște soldați. Dar de unde vin oare acei soldați? Vin ei de pe Lună sau de pe Marte sau vin din niște familii? Dacă familiile ar fi mult mai numeroase, mai stabile și mai solidare, nu ar putea oare atunci să aibă și un cuvânt de spus în caz de conflict?
De asta zic că este foarte important să discutăm și despre această posibilitate a reformării sistemului familial în scopul organizării unei solidarități și între familii și nu doar a unei solidarități prin familie. Să putem avea atât de multă solidaritate socială între familii încât să putem avea pace socială fără legi și prosperitate economică fără bani. Calitatea vieții de familie poate fi transformată în criteriu de competitivitate în alegerile libere, generale și periodice pentru formarea de cupluri de familii. Este controversat din punct de vedere sexual, dar ar trebui să știm că cei puțini pot avea putere asupra celor mulți numai și numai luându-i la rând la control unul câte unul. Putem vedea asta în fiecarezi când mergem la cumpărături! Sexualitatea a fost astfel transformată într-o armă a sclaviei! Noi am permis politica cultivării acestui clivaj social conflictual al coabitării monogamiei cu prostituția care este de fapt o armă împotriva solidarității sociale! Orice autoritate reprezintă în esență o ameliorare a problemei lipsei de solidaritate socială! Am creat astfel niște "mari puteri" politice care de fapt sunt doar o unire a tuturor micilor războaie într-un mare și ultim război!
Voi continua să scriu foarte multe despre asta și voi încerca să răspund la toate comentariile când ele vor apărea.
Comentarii